Construim viitorul gastronomiei românești prin educație.
Școala de Gust este programul educațional creat de ANBCT pentru elevii și profesorii din învățământul profesional și tehnologic cu profil gastronomic. Prin mentorat, competiție și experiențe de învățare alături de profesioniști, proiectul îi apropie pe tineri de realitatea profesiei și îi pregătește pentru standardele gastronomiei internaționale.
Ediția 2026 marchează o premieră pentru România. Școala de Gust este primul proiect dedicat învățământului profesional gastronomic inclus în programul internațional Worldchefs Endorsed Competitions, la nivel Regional, și face parte din Cook4Climate, inițiativa Worldchefs dezvoltată în cadrul proiectului european FoodChoices4Life, care promovează educația pentru o gastronomie responsabilă.
Mai mult decât o competiție, Școala de Gust este un parcurs educațional. După calificare, fiecare echipă intră într-un program de mentorat coordonat de profesioniști ANBCT, în care elevii își dezvoltă conceptul gastronomic, își perfecționează tehnica și învață să lucreze după regulile unei competiții internaționale.
Pe 3 octombrie 2026, la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Oradea, cele 15 echipe finaliste, din toată țara, gătesc în fața unui juriu format din chefi români și internaționali și vor demonstra că talentul, disciplina, creativitatea și munca în echipă sunt ingredientele unei cariere în gastronomie.
DE CE ȘCOALA DE GUST?
Școala de Gust a fost creată pentru a reduce distanța dintre școală și bucătăria profesionistă.
ANBCT reunește într-un singur proiect elevii, profesorii, mentorii și industria ospitalității, oferind tinerilor oportunitatea de a învăța direct de la profesioniști, de a concura după standarde internaționale și de a primi feedback care îi ajută să evolueze.
Este un proiect construit pe convingerea că performanța în gastronomie se formează prin educație, mentorat și experiență practică.
CINE POATE PARTICIPA
Competiția este deschisă elevilor din unitățile de învățământ din România care oferă calificări în domeniul alimentației publice și gastronomiei:
O echipă este formată din:
Participarea este gratuită. Transportul, cazarea si masa sunt oferite de ANBCT.
PROVOCAREA 2026
Tema ediției:
O Românie într-o farfurie – Sărbători de iarnă
Concurenții sunt invitați să redescopere patrimoniul gastronomic românesc și să îl transforme într-o interpretare contemporană, păstrând identitatea, gustul și autenticitatea bucătăriei românești.
Fiecare echipă pregătește live:
MENTORAT
Pentru participanți, competiția începe cu mult înainte de ziua finalei.
După calificare, fiecare echipă intră într-un program de mentorat coordonat de chefi și profesioniști ANBCT din întreaga țară, care îi sprijină în dezvoltarea preparatelor, organizarea probei și pregătirea pentru rigorile unei competiții desfășurate după standardele Worldchefs.
Mentoratul transformă competiția într-o experiență de învățare și reprezintă una dintre componentele care diferențiază Școala de Gust de o competiție culinară obișnuită.
Completează formularul de înscriere pentru a participa la acest eveniment.